miercuri, 23 noiembrie 2011

CÂŞTIGĂTORII MARILOR PREMII ! CONCURS DIN 20 NOIEMBRIE 2011


Anunţăm acum câştigătorii concursurilor din 20 noiembrie 2011.
Astfel, premiul constând într-un loc de Revelion în Malta merge la Harpa Nicolae Razvan, tel. 0726XXXX24
Dl. Razvan a strâns toate cele trei indicii:1. Revelion, 2. Malta, 3. 2012 şi le-a trimis primul pe adresa noastra de email. Felicitări, domnule, faci revelionul în Malta. La mulţi ani de pe acum! Veţi fi contactat de reprezentanţii Malta Travel.

La Istanbul merge doamna Tomescu Ionela, tel. 0749XXXX00. Dna/dra Ionela a strâns indiciile:
1. BOSFOR
2. SF. SOFIA
3. ISTANBUL
şi le-a trimis prima, atunci când am dat start la concurs.
Felicitări şi Dvs, doamnă/ domnişoară! Veţi fi contactată de reprezentanţii Gregory Tour.

Premiul oferit de editura Litera merge la Fangli Judit din Bucureşti, telefon: 0728XXXX01. Felicitări Judit, aşteptăm datele tale.

PS: Domnului Razvan Rizea îi confirmăm şi pe acestă cale că i-am recepţionat mesajul, iar solicitarea domniei sale este în lucru.

Nu uitaţi că mai avem de dat un loc de Revelion în Malta! Mulţumim, Malta Travel! Totodata mai avem de dat şi o excursie la Istanbul. Mulţumim, Gregory Tour!

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

ÎNCEPE "CU LUMEA-N CAP"


Începe distracţia, pornim din nou "CU LUMEA-N CAP"! DUMINICA, 20 NOIMEBRIE, ORA 10.29, PRIMA TV

“Marele blond cu rucsac în spate” - ne referim la Florin Saşca, prezentatorul emisiunii de turism “CU LUMEA-N CAP”, de la Prima TV – se întoarce pe micile ecrane cu o serie nou-nouţă. De duminică, 20 noiembrie, începe seria a V-a “ CU LUMEA-N CAP ”. Florin a avut extrem de multă treabă în vacanţă şi vă promite distracţie şi mult soar...e. Da, în noua serie, echipa cu lumea-n cap va sta departe de frig şi zăpadă şi se va muta în zonele însorite ale lumii. Florin Saşca vă propune o incursiune în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, pentru a lua contact cu viaţa tihnită a şeicilor şi cu realizările lor epocale. Ne referim la megaconstrucţiile Dubaiului: Burj Al Arab, Burj Khalifa, insulele minune Palm Jumeirah, The World şi Palm Deira. Vă dezvăluim acum şi alte itinerarii ale emisiunii: Florin va dezlega misterele faraonilor şi va porni pe urmele Sfintei familii în Egipt. Echipa emisiunii de turism Cu lumea-n cap - Prima TV este prima din România căreia i s-a permis să filmeze într-o piramidă.

Vom avea Spania, vom avea şi multe destinaţii şi posibilităţi de distracţie din România, pentru că trebuie să ştiţi, "Cu lumea-n cap" promovează turismul românesc în cadrul nou-înfiinţatei rubrică I LOVE ROMANIA. Şi nu numai. Echipa e hotărâtă să prezinte ca destinaţie principală a emisiunii şi locuri din ţară. Şi se prinde la un pariu. Este sigură că n-o să plictisească pe nimeni.

Noua serie începe şi cu o serie de premii pentru telespectatorii fideli care au urmărit emisiunea în reluare. Din 20 noiembrie, doi amatori de “Cu lumea-n cap” au şansa să vadă Malta şi Istanbulul. Mai précis, un telespectator fidel emisiunii va petrece revelionul în patria cavalerilor ioaniţi, iar un altul va bate la Înalta Poartă, în cadrul unei excursii de 4 zile cu autocarul. Premiile nu se opresc aici.


http://www.primatv.ro/emisiuni/cu-lumea-n-cap/noutati/incepe-distractia-pornim-din-nou-cu-lumea-n-cap.html

marți, 1 noiembrie 2011

HABEMUS PREMII, MULTE PREMII!

Dragi prieteni, avem veşti bune. În primul rând, se apropie momentul în care vom începe o serie nouă a emisiunii "CU LUMEA-N CAP". Vom avea destinaţii de vis! Ce ziceţi de Dubai, Croazieră pe Nil, Spania, Cipru, Egipt, Off road, calărie? Ei, sună bine, nu?
În al doilea rând, am reuşit să-i convingem pe partenerii noştri de la MALTA TRAVEL şi GREGORY TOUR să ofere câteva vacanţe gratuite. Aşa că, de duminică, 6 noiembrie, revenim în forţă cu o serie de concursuri tentante.
Vom avea două excursii de Revelion în Malta şi o excursie la Istanbul.